Una din cele mai cunoscute dileme ale omului modern este "Aduc banii fericirea?". Nu, nu cunosc raspunsul la aceasta intrebare. Probabil ca adevarul este undeva la mijloc. Ceea ce stiu cu siguranta este ca singurul lucru pe care banii nu il pot cumpara este TIMPUL.

Am ajuns sa facem tot felul de artificii pentru a castiga cate putin din aceasta ultrapretioasa resursa, ajungand sa platim prea mult, de multe ori nejustificat, pentru cateva ore castigate. Poate ca raspunsul la intrebarea de la inceputul articolului este afirmativ, cel putin prin prisma celor cu o oarecare bunastare materiala.

Restul (adica marea majoritate) sunt nevoiti sa practice un stravechi obicei: trocul: sa stie la ce sa renunte si ce anume primesc.

Aici intervine tehnologia.
Nu mai departe decat acum cativa ani, ca sa dai un telefon erai nevoit sa te duci pana la cabina telefonica din colt, ca sa rezervi un bilet de tren erai nevoit sa faci un drum dus intors pana la agentia CFR. ca sa afli ce filme ruleaza la cinematograf era obligatoriu sa te infiintezi la intrarea in sala iar ca sa-ti cumperi o pereche de pantofi sau cateva haine era musai sa vizitezi magazinele de profil.

Se ia o taraba meschina acoperita cu o musama galbuie, un vanzator care graseiaza - daca e francez nativ e si mai cool - doua sticle de vin frantuzesc - se gasesc la orice market - doua bombonele tari, sa-ti spargi dintii (bon-bon), cateva bucatele de salam vetust (un fel de mumie gastronomica). Aaa, si o palarie cu dungi rosii, albastre, albe pe chelia frantuzului graseiat.
Abracadabra, voila targul de bucatarie frantuzeasca!
Asa se prezinta duminica la Iasi nemaipomenita taraba-targ anuntata cu surle si trambite in mass media!
 

Deschid geamul, increzatoare in cele cateva raze de soare primavaratice. Sper ca dincolo de sticla etansa a termopanului de rigoare sa respir toata seva virgina a naturii renascute, sa ma patrund de vigoarea ciclica a Universului, bla, bla ,bla.
Eroare, vecina cu oroarea, asa cum eu sunt vecina cu personajul noctambul de la apartamentul 5. Tipul isi face simtita prezenta locativa, incepand cu miezul noptii, printr-o tuse in cascade grohaitoare si prin maneaua cotidiana. De pilda, azi, mi se serveste generos o litanie Guta-ista despre valoare si bani. Chipurile, dacă ai bani, ai si valoare. Inchid repede geamul, cu riscul de a nu fi partasa la nasterea în direct a naturii. Cantecul si-a facut insa efectul persuasiv. M-a pus pe ganduri, cu alte cuvinte.
De cand am negociat acum doi ani salariul - eu în defensiva evidenta, seful cu recomandari parintesti, dar paguboase pentru bugetul meu - nu m-am mai evaluat ontologic

…Ca sa ma explic, nu aveam de unde sa stiu ca fiecare mireasma nemureste – la vedere, mandra sau pe-ascuns, rosita – intr-un corp, intr-o minte, habarul meu nu putea intelege ca memoria celulara umana nu isi aminteste decat o singura esenta dupa trecerea Dincolo. Am crezut ferm ca eu pot fi stapana simbiotica a mai multor esente, diferite ca si impresiunile papilare, fara a nu mai fi un unic eu.

Era sa arunc platitudinea: stiu ca nu intereseaza pe nimeni ce ma intereseaza pe mine dar astazi simt ca exista cel putin una sau doua femei, in Romania , care va/vor gasi util ceea ce am de gand sa scriu mai jos. Par exemple, de un timp, ma intereseaza ceasurile. Absolut de neinteles, de vreme ce viata mea a curs bine-mersi pana acum si fara a avea micul accesoriu...

In fata mea vad podiumul ingust, ca o barna de gimnastica. Lumini albastre rasfrang irizatii reci pe chipurile spectatorilor din primul rand. Par tablouri neorealiste machiate intens, aproape grotesc. Daca m-as stradui as vedea ridurile fostei dive din loja trei , mascate neindemanatic sub un machiaj adolescentin.
In spate un gay cu pretentii de mare creator ma priveste insistent, desi lunecarea du-te-vino a ochilor s-ar traduce: ” Nu ma interesezi, cauta-ti alt fraier cu bani!”. Aproape uit unde sunt din cauza provocarii, dar ma adun repede cand simt ca-s gata-gata sa ma impiedic in rochia ampla si inutila. Se cunoaste ca-s novice. Celelalte fete au o expresie absenta, aproape tampa, de cuier ambulant. Suporta pipaieli sacaitoare, remarci grosolane, critici umilitoare. La cabina cele mai acide sunt femeile. Ele n-au mama, n-au tata, au numai ace in limba si otrava in privire. Una, care mi s-a recomandat asistent manager design, m-a cercetat ca pe o ganganie , mi-a masurat dimensiunile si a dat din cap reprobator: ”Draga mea, daca vrei o parere avizata, pentru a reusi in aceasta profesie e bine sa mai slabesti patru kg”.

Am citit de curand ca cel mai fericit om din lume, identificat stiintific, este un francez care prin antrenamente si meditatii budiste a reusit stimularea maxima a regiunii celebrale “vinovate” de emotiile noastre pozitive.
Probabil ca s-au facut experimente si pentru detectarea centrilor nervosi ai mirosului (nu ma pricep la probleme neurologice), dar pot emite cateva pareri personale, empirice, senzoriale despre dependenta ( incantatoare ) de parfum.
Subiectul este o femeie obisnuita, dar ar putea fi o adolescenta nonconformista, o diva cu fite, o pensionara blazata. Eternul feminin salasluieste in orice coltisor de Eva de la Facere pana la Marea Trecere.
Stimulul e parfumul Opium de la Yves Saint Laurent cu conotatii extreme si periculoase, incitant ca un drog, dar bland ca matasea ce urmeaza destinul alb al miresei.

Stiti cat tine fericirea unor proaspat casatoriti care rostesc magicele cuvinte ”Pana cand moartea ne va desparti”? Exact doi ani, sase luni si 25 de zile. Studiul unor cercetatori britanici a monitorizat 5.000 de cupluri, cu o casnicie de peste zece ani. Potrivit datelor furnizate de britanici aceasta este perioada in care partenerii invata sa se accepte reciproc. Dupa aceea invata sa se ignore total.

Prima aniversare a casatoriei e sarbatoare nationala in familie, a doua , in cel mai bun caz, se transforma intr-o cina romantica, a treia e uitata de 83% dintre cuplurile studiate.
Pe vremea cand mai credeam in ”Pana cand moartea ne va desparti” faceam insemnari romantioase in carnetele cu flori si inimioare , scriam versuri de dragoste nereusite, dar sincere.

Plesnitura atinse in treacat pometii deja inrositi si cobora cu dezinvoltura, cuibarindu-se rusinata in decolteul larg, incitant ai femeii. Era prima palma primita de la El, un zdrahon de barbat de vreo 45 de ani, cu un inceput de chelie prosteasca, adica una pornita din mijlocul capului, desenand un fel de tichie calugareasca destul de inestetica si primitiva, de care nu era mandru deloc, si despre care nu-i placea sa vorbeasca nici cand era total descatusat de rigorile sociale. Treaca-mearga figura grobiana, pe care ea o percepuse initial ca una virila si de care se indragostise instantaneu si inexplicabil. Situatia dintre ei devenise de nerespirat. Trebuia sa suporte zilnic mitocania de a i se numara pantofii, posetele, fustele cumparate din banii ei, din salariul ei, doar pentru ca mandria de mascul lefter nu-l lasa sa fie pe locul doi .
-M-am saturat de mofturile tale de mare doamna! spumega el, stergandu-si transpiratia abundenta. “Ramai cu toalele tale de firma, cu papucii tai fandositi, cu parfumurile tale

Asta a auzit doamna Kamariah Ali din Malaezia cand a deschis usa politistilor. Si-a luat actele de identitate si periuta de dinti, ca alte lucruri de igiena nu are voie sa detina la puscarie. A tras perdeluta de tifon in dreptul geamului, sa nu patrunda tantarii aducatori de febra dengue, a incuiat usa, a ascuns cheia sub covorasul de bambus, pandind cand politistii se uitau in alta parte, ca doamna Ali nu are incredere in oamenii legii. Politistul e politist, si-n Patagonia, si-n America, si-n Malaezia.

-Va rog, asteptati o clipa, mi-am uitat

,,Imi place sa servesc un cappucino cand ajung la birou, un espresso la 3 dupa-amiaza si supa la ora 12.30 - 13.00. Camera trebuie curatata inainte sa ajung eu dimineata. Hartiile trebuie asezate pe birou inainte sa ajung eu. Daca vad lucruri de o calitate inacceptabila, voi da vina pe voi”...

Trec prin scoala cat ma tine capul si cat imi ajung banii parintilor. Daca sunt un tip perseverent, tupeist, descurcaret, concurez fara gafaiala cu restul loazelor din clasa, acumulez cunostinte si rezolv onorabil testele sau subiectele afisate cu luni inainte pe Internet. Imi fac un dosar beton, urmand lantul slabiciunilor inventat de unul Caragiale, ca doar muma-mea a fost colega de liceu cu profa de matematica, taica-meu e seful baiatului profului de fizica care e logodit cu suplinitoarea de engleza, care e amic cu tipul de biologie, care se insoara cu ochelarista de franceza, care...

Nu pot ingnora minunatul anotimp al florilor, al naturii ierbivore, al nevrozelor nascocite de unul numit Freud pentru care dezgolirea trupului in anotimpurile calde e cutitul infipt infam in psihicul uman, impreuna cu laptele mamei, care si ea, infama, are numai ganduri netrebnice la adresa progeniturilor nascute din pacatul cu un tata, care, la randu-i, e un pervers pedofil.

Stiu sa folosesc furculita si cutitul. Nu plescai insuportabil la masa, nu explorez cu scobitoarea ,,la vedere” cavernele dentare si ma feresc in general sa vorbesc cu gura plina. Ma spal pe dinti, fac dus, imi pun la lucru din greu masina de spalat, oricat ar costa kilowattul. Vietuiesc intr-o casa normala, fara antichitati dar si fara kitsch-uri asumate. Nu arunc hartii si alte ambalaje pe strada, nu rontai seminte in locuri publice, de fapt, nu mananc seminte, desi am citit ca sunt bune pentru organism. Traversez numai pe culoarea verde a semaforului, chiar daca in jurul meu nu e tipenie de masini si oameni (recunosc, am incalcat regula asta in Bucuresti, cand m-am simtit penibil de provinciala cu corectitudinea mea civica).

Parlamentul a decretat zilele libere considerate sarbatori legale: 1 si 2 ianuarie, prima si a doua zi de Paste, 1 mai, prima si a doua zi de Rusalii, 15 august - Sfanta Marie Mare, 1 Decembrie - Ziua Nationala, prima si a doua zi de Craciun, in total 11, cu trei mai multe decat pana acum. Ne aliniem tarilor europene care au mai multe sarbatori decat romanii. Germania, Italia si Grecia au 14, Austria, Bulgaria, Franta se pot lauda cu 13 sarbatori, la fel si maghiarii. Cu ale cuvinte, noi lucram mai mult. Nu se vede?

Covata prinsă-n prepeleac
Lângă cuptorul cu jăratic
Dospeşte aluat lunatic
Bolborosind a cozonac.
 

Sala de cultura a fost aproape plina la spectacolul lui Tudor Gheorghe ,,Mahala, mon amour”. Intelectuali, functionari, personalitati politice si publice au ocupat spatiul cu inconfundabilele vestimentatii de la ....., de la ........., de la ......si la........ E vorba de cateva magazine locale de haine, mai de Doamne ajuta!, din oraselul despre care se face vorbire. Pardesiul etno cu decoratiuni de lana colorata, taiorul cu guler si doua fundite la buzunare, tunica de catifea pictata au umplut prima parte a salii. Langa respectivele accesorii se disting costume masculine fara identitate, ca, deh, intre un Armani si un Musceleanca greu se vad diferente. Pantalonul e tot pana la pantofi, haina are tot doua maneci iar oarecarele accesorii masculine sunt destul de plicticoase si terne.

E primavara, flori, iarba, soare, pamant reavan si tot tacamul sarbatorii de Florii. La sat s-a nascut vesnicia si tot acolo sarbatorile au miros de credinta autentica. Zona rurala din Romania e in permanenta schimbare. Apar vile cu arhitectura futurista, in trend, gradini amenajate geometric de designeri, peluze ingrijite, piscine, decoratiuni exterioare, pitici de gradina, lei de piatra, garduri supradimensionate de fier forjat sau din materiale opace care delimiteaza strict proprietatea privata a taranului modern. Insa revolutia majora a gospodariei taranesti o constituie aparitia toaletei interioare.

Mi-e frica de mirosuri bete
Ce ispitesc cu ochii strambi
Alunecand ori spre carambi,
Ori in trecutele corsete.

Ma uit amuzata la personajul postat pe Internet. Omul e buimac, nu prea intelege ce vor reporterii de la el, oricum, e mandru ca-i bagat in seama, accepta rabdator rasetele din jur si creeaza o scena antologica pentru care ar fi invidiat de Caragiale insusi. Problema e urmatoarea: barbatul, destul de pitoresc (ca sa nu fiu acuzata de rasism), e rugat de niste reporteri amatori sa puna o intrebare pentru concurentii de la un bal al bobocilor. Numai ca omul nu stie ce e o intrebare si, invariabil, cand i se repeta interogatia pe care trebuie s-o adreseze tinerilor, el da ascultator raspunsul ,,Doi cai” cu varianta, ,,Sase cai (frumosi)”!