Se ia o taraba meschina acoperita cu o musama galbuie, un vanzator care graseiaza - daca e francez nativ e si mai cool - doua sticle de vin frantuzesc - se gasesc la orice market - doua bombonele tari, sa-ti spargi dintii (bon-bon), cateva bucatele de salam vetust (un fel de mumie gastronomica). Aaa, si o palarie cu dungi rosii, albastre, albe pe chelia frantuzului graseiat.
Abracadabra, voila targul de bucatarie frantuzeasca!
Asa se prezinta duminica la Iasi nemaipomenita taraba-targ anuntata cu surle si trambite in mass media!
 

Am citit de curand ca cel mai fericit om din lume, identificat stiintific, este un francez care prin antrenamente si meditatii budiste a reusit stimularea maxima a regiunii celebrale “vinovate” de emotiile noastre pozitive.
Probabil ca s-au facut experimente si pentru detectarea centrilor nervosi ai mirosului (nu ma pricep la probleme neurologice), dar pot emite cateva pareri personale, empirice, senzoriale despre dependenta ( incantatoare ) de parfum.
Subiectul este o femeie obisnuita, dar ar putea fi o adolescenta nonconformista, o diva cu fite, o pensionara blazata. Eternul feminin salasluieste in orice coltisor de Eva de la Facere pana la Marea Trecere.
Stimulul e parfumul Opium de la Yves Saint Laurent cu conotatii extreme si periculoase, incitant ca un drog, dar bland ca matasea ce urmeaza destinul alb al miresei.

Stiti cat tine fericirea unor proaspat casatoriti care rostesc magicele cuvinte ”Pana cand moartea ne va desparti”? Exact doi ani, sase luni si 25 de zile. Studiul unor cercetatori britanici a monitorizat 5.000 de cupluri, cu o casnicie de peste zece ani. Potrivit datelor furnizate de britanici aceasta este perioada in care partenerii invata sa se accepte reciproc. Dupa aceea invata sa se ignore total.

Prima aniversare a casatoriei e sarbatoare nationala in familie, a doua , in cel mai bun caz, se transforma intr-o cina romantica, a treia e uitata de 83% dintre cuplurile studiate.
Pe vremea cand mai credeam in ”Pana cand moartea ne va desparti” faceam insemnari romantioase in carnetele cu flori si inimioare , scriam versuri de dragoste nereusite, dar sincere.

In fata mea vad podiumul ingust, ca o barna de gimnastica. Lumini albastre rasfrang irizatii reci pe chipurile spectatorilor din primul rand. Par tablouri neorealiste machiate intens, aproape grotesc. Daca m-as stradui as vedea ridurile fostei dive din loja trei , mascate neindemanatic sub un machiaj adolescentin.
In spate un gay cu pretentii de mare creator ma priveste insistent, desi lunecarea du-te-vino a ochilor s-ar traduce: ” Nu ma interesezi, cauta-ti alt fraier cu bani!”. Aproape uit unde sunt din cauza provocarii, dar ma adun repede cand simt ca-s gata-gata sa ma impiedic in rochia ampla si inutila. Se cunoaste ca-s novice. Celelalte fete au o expresie absenta, aproape tampa, de cuier ambulant. Suporta pipaieli sacaitoare, remarci grosolane, critici umilitoare. La cabina cele mai acide sunt femeile. Ele n-au mama, n-au tata, au numai ace in limba si otrava in privire. Una, care mi s-a recomandat asistent manager design, m-a cercetat ca pe o ganganie , mi-a masurat dimensiunile si a dat din cap reprobator: ”Draga mea, daca vrei o parere avizata, pentru a reusi in aceasta profesie e bine sa mai slabesti patru kg”.

Plesnitura atinse in treacat pometii deja inrositi si cobora cu dezinvoltura, cuibarindu-se rusinata in decolteul larg, incitant ai femeii. Era prima palma primita de la El, un zdrahon de barbat de vreo 45 de ani, cu un inceput de chelie prosteasca, adica una pornita din mijlocul capului, desenand un fel de tichie calugareasca destul de inestetica si primitiva, de care nu era mandru deloc, si despre care nu-i placea sa vorbeasca nici cand era total descatusat de rigorile sociale. Treaca-mearga figura grobiana, pe care ea o percepuse initial ca una virila si de care se indragostise instantaneu si inexplicabil. Situatia dintre ei devenise de nerespirat. Trebuia sa suporte zilnic mitocania de a i se numara pantofii, posetele, fustele cumparate din banii ei, din salariul ei, doar pentru ca mandria de mascul lefter nu-l lasa sa fie pe locul doi .
-M-am saturat de mofturile tale de mare doamna! spumega el, stergandu-si transpiratia abundenta. “Ramai cu toalele tale de firma, cu papucii tai fandositi, cu parfumurile tale

Mi-e frica de mirosuri bete
Ce ispitesc cu ochii strambi
Alunecand ori spre carambi,
Ori in trecutele corsete.